II

Mergand spre casa, Ioana avea sentimentul constant ca ceva rau avea sa se petreaca. Doar de ar fi stiut ce…
Stia ca trebuia sa asculte de sfatul lui, oricat de mult l-ar fi urat in acel moment, si sa
Ioana stia.
Stia ca in meseria pe care o dorea si spre care se indrepta nu era loc de indecizie.
Stia ca se aventura intr-un domino al albului si negrului, intr-un domeniu al preciziei si vitezei.
Dar oare asta era la ce se referise si Tudor? sau era doar interpretarea ei?!
Ioana stia.
Si tocmai din aceste motive, se aventura sa creada neclintit acest lucru si sa nu isi mai puna deciziile sub radar.
Statea cu toast-ul de alaltaieri in mana si se gandea la cazul la care asistase in acea zi si la nimic altceva, de 35 de minute. Incremenise pe scaun cu perna plusata in loc sa isi faca somnul mult asteptat.
Nu se dusese cu Maria si Chiriac sa se imbete cu sticlele din pod, cu toate ca ii auzea hlizindu-se si tapand ametiti, dar uitand pentru restul timpului din acea seara de ceea ce vazusera.

Nu il mai sunase nici pe el, asa cum facea si el uneori chiar si la 2 noaptea.
Statea in schimb la masa din lemn de fag si numara circumvolutiunile de pe ea fara a le tine cont.
Ceea ce se imprimase pe retina ei, ceea ce se imprimase pe retina tuturor in acea zi;
Ceea ce avea sa urmeze pentru ei daca continuau;
-era mai mult decat puteau suporta deodata,

pe taramul vagoanelor libere..

sunt unele trenuri, pe care, daca nu le prinzi, vei mai astepta in gara degeaba.
sageata albastra vine rar si nu circula pe orice ruta.
vin o data sau de doua ori dupa trenul tau pustiu si ideal.
iar tu ai un bilet pe care scrie: o singura calatorie
nu pori sa fugi dupa el, nu il poti prinde orice-ar fi
e alb si negru, cu zabrele gri
si arse de soare
de la gri…la alb..
ca ambalajul de cafea din vitrina unui chiosc
de pe litoral
sunt alterate

Sau poate nu vrei sa il prinzi. caci nu te reprezinta.

18.

‘what have i become, my sweetest friend? everyone i know goes away, in the end. and you can have it all, my empire of dirt…i will let you down, i will make you hurt.”

it’s about this.

i grew. and i changed a lot over the years, but my smiling has remained constant and will do until the day i die

i’ll always appreciate all that is beautiful and strange in the same quantity.

and have tons of written sheets of paper around me. and  do many things at the same time.

i’ll always be both a dreamer and a realist.and i’ll never lower my dreams. i’ll never quite get working under deadlines’ pressure.

i’ll always take my bike and go on hills. i’ll always love color and undiscovered places.

and i’ll always laugh of  some kind of normality and gossip.

that’s the  ‘me’ that will stay…

M-am hotarat sa dau la arhitectura.

m-am hotarat sa dau la arhitectura. sunt destul de pasionata. de-abia astept sa imi tocesc unghiile cu carbune si sa am multe multe planse pe birou.

 in rest nu prea multe de zis. am primit o cana cu COOL CAT de la Leyla si “Un alt fel de Craciun” de la cineva care de asemenea ma cunoaste:d.

se apropie ziua mea. pam pam. devin majora.

 

 

PS: scriu la laptop acum. nu e al meu. dar o sa am si eu in curand.

happy holidays everyone!

I. deocamdata..

Crina se uita la Teo si se mira de insasi reactia ei. Nu putea sa nu se abtina sa nu il priveasca. Ea, care juca mereu pe indiferenta cand venea vorba de barbati si se lasa greu cucerita. Pana acum, cel putin. Pentru ca ochii lui alungiti, cu gene lungi ce conturau o privire blanda si alunitele de pe obrazul drept au cucerit-o deja. Acei ochi pareau a spune: „OK. Poti sa faci ce vrei cu mine. Te las.” si tocmai asta o atragea. Vocea lui calma, felul lui de a vorbi, ca si cum nimic nu l-ar fi grabit, felul lui de a ceda si totusi…cat de sigur pe el! Bland si increzator…exact ce nu credea ca va intalni vreodata la un barbat.

Crina mai ia o inghititura de suc, se ridica si ii sopteste la ureche ca se duce pana la toaleta- ce vrei, e muzica data cam tare in Seventh’s! In timp ce isi retuseaza machiajul, aude fara sa vrea franturi din conversatia care rasuna din una din cabine…”M-ai lasat balta….Azi era expozitia mea….si eu mi-am mintit prietenele spunand ca ai o intalnire importanta cu niste rude…ca prietenul meu, ma asteptam sa vii; si oricum, unde esti acum? E cam galagie…ai iesit cu vreuna! Super. Teo, asculta la mine bine: te parasesc. Nu incerca sa mai suni!”.   Staaai..Teo?! Crina scapa rimelul pe pleoapa, dar nu mai conteaza. Iese repede sa vada ce face Teo al ei in acest moment.

Teo vorbeste la telefon!! Hmm…sa nu ne panicam. Cati de Teo nu sunt in New Jersey? Nu e neaparat un nume romanesc. Theo, Theodor, Theodorus…

Crina se apropie de scaunul lui, fara ca el sa o vada. Se preface ca se uita pe fereastra. Dar cui ii pasa ce e afara!?

„Nu poti sa faci asta. Stiu ca ti-am zis asta, dar e zgomot pentru ca a bagat verisoara mea noul ei CD si vorbesc toti pe aici.” Ceee?? Deci aceea era prietena lui!

Lui Teo i se inchide mobilul si nervos, se uita in dreapta:

-Crina, ti-a luat cam mult.

-Nu o sa mai ai pe cine minti. Sa nu ma mai cauti! 

Si Crina isi ia haina si pleaca din Seventh’s. Obisnuiau sa se duca aici si ea se gandea de fiecare data ca el e pe locul sapte in inima ei. Nici nu voia mai mult. Asa si-l inchipuia sau si-l dorea: pe sapte. Pentru ca sapte e numarul ei norocos. De acum, el nu mai e nici macar pe locul o mie in inima ei. Nu o sa mai fie deloc.

Teo ramane la masa, calm, dar nedumerit si isi comanda un tiramisu.

Nesuferitul! Sper sa iasa tipa din WC si sa dea ochii cu el si sa ii scoata ochii aia enigmatico-stupizi care ma fascinau! Asa i-ar trebui! Ah, ce ii scot chiar eu daca ma mai cauta.

Crina era la a treia intalnire cu Teo. Dar simtea ca e mai mult de data asta, cu aceasta ocazie.

……

Pam-pam. Ce sa creada?! Nu mai crede nimic!!

Asa, gata. Sunt calma.

Lumina ochilor ei te trezea la viata. Ii observai stralucirea pe ascuns. Cand privea, cand gesticula, cand isi infigea furculita in amandina pe care o manca mereu exact la ora 13:30, cand isi aranja suvitele la toaleta cea mare din hol. O priveai continuu. Te ascundeai drept paravanul cu reclame la concertele din saptamana respectiva si ii vedeai gesturile. Ea insa nici nu se uita la tine cu ochii aia mari si verzi.

Ai gasit-o singura. Voiai chiar sa faci o miscare, dar ceva te oprea de fiecare data. Desigur, nu tinea mereu de tine- ca atunci, cand Alex a aparut din senin sa o invite la petrecerea pe care el o dadea exact cand te pregateai sa ii spui ca…dar ce voiai sa ii spui?! Credeai ca nu are pe nimeni. Cel putin, nu o vazusei schimband priviri mai intime cu nimeni prin liceu. Iar tu, cum abia te trasferasei, abia acum o descopereai. In fiecare zi, de departe. Nu stiai insa multe despre ea. Si uite asa, a trecut un semestru. Si apoi inca jumatate din celalalt. Acum, te gandeai serios sa faci miscarea. De data aceasta, aveai si un plan bine pus la punct, chiar si in eventualitatea unui refuz. Urma sa te bazezi pe ”baietii tai” sa te ajute sa pari mai popular prin cateva scheme, cateva cuvinte spuse in fata liceului cand era ea de fata. Apoi mai asteptai un pic. Si apoi o invitai. Asta era- erai asa de aproape!

Doar ca… intr-o zi, cand te-ai intors de la cantina, ai vazut-o la Rosemario’s. Te-ai lasat din nou sedus pentru cateva clipe de zambetul ei incadescent; pana cand te-ai trezit si l-ai vazut mai bine si pe… el. Chiar langa ea, cu bratul in jurul mijlocului ei. Ai fiert de furie, dar picioarele ti-erau extrem de instabile si nici nu te-ai mai intors la liceu in ziua aceea. meritai si tu macar dupa-amiaza libera dupa ce soarta ne-a nedreptatit in asemenea maniera.

Ti-ai zis ca o s-o uiti. Ca oricum mai era putin si terminai. Si te duceai la colegiu. Si totul avea sa fie mult mai bine.

Dar nu a fost asa. Ea a devenit o alta. Si tu ai fost acelasi prost.

Anatomia unei miscari.

Ai vazut totul intr-o pala difuza. Porneste de la luminile puternice reflectate asupra lor si se pierde intr-o abia distinsa miscare a picioarelor lor pe sub perdea. Acolo este viata si moartea. Sub acelasi acoperis, pe aceeasi targa care uneori vine vida si usoara. Fuge. Intr-o secunda, timpul fuge odata cu ei, sangele se scurge in eprubeta si organele pulseaza ritmat. Pana la un punct. Poate…

Si atunci iti dai seama cat de mici sunt ei, toti. Cat de mic esti si tu. Cat de becisnici ne dovedim a fi in final. Ce suntem? CE sunt EI? Umbre. Sub un imens ochi al unui stapan nu suntem decat neputinciosi.

Iar doctorii ne sunt doar sperante si nu certitudini.

IV

Claudia suna inca o data. Trage aer in piept si repeta in gand ce ii va spune. Mai suna inca o data. Eh, o fi la dus! Asteapta putin. Mai suna si a patra oara. Mahh…inca o data. Fara raspuns.

Lasa bagajele jos. Se aseaza pe ele. NU E ACASA, ATUNCI!

-Claudia, e 4 dimineata; se trezeste cu usa deschisa si cu un Sorin ametit de somn in fata ei. Doamne, ametita mai e! A si uitat cat e ceasul. Un zambet tamp se asterne pe fata ei.

-Da! Sunt aici. Am plecat! Am fugit de acasa! Cred ca trebuie sa mai faci o dublura la cheile tale!

Sorin se uita la unghiile si la buzele ei puternic machiate si incepe sa rada:

-Ce s-a intamplat cu tine?

-Eh, dar ma poftesc singura inauntru.

Ii ia totusi bagajele si le pune in hol. Atat ii trebuia, sa nu le ia! Eh, nu, ca i se punea pata daca nu.

-Ai cafea?

-E patru dimineata. Tu poate nu ai observat dar restul lumii doarme acum, ii replica Sorin, inca hlizindu-se.

-Nu ma prinde stilul acesta? intreaba ea, asezandu-se picior peste picior pe blatul mobilei din bucatarie.

-Nu esti tu.

Claudia isi priveste ciorapii-plasa cu satisfactie, ignorandu-l.

-Ei bine, maica-mea si taica-miu nici nu stiu de tine si, deci nu pot sa ma gaseasca.

-Esti nebuna.

-Sunt doar a ta.

-Esti o persoana care incearca sa fie altcineva. Tu nu ai fugit de acasa nici cand erai de mai mult de 3 luni cu motociclistul ala nebun.

-Credeam ca va fi altfel cu tine. Iar eu pot fi oricine vreau.

Ea se ridica si se duce la fereastra. La blocurile de vizavi, viata nu se simte. Doar cateva lumini incep sa se mai aprinda la interval de 5 minute, ca si cum cineva ar incerca sa transmita un semnal. Se gandeste ca aceste lumini se aseamana cu mesajele primite de la el-la fel de amagitoare. Doar o coincidenta. O confuzie de imprejurari.

Era prea devreme.

Era 4 dimineata.

.

.

.

.

.

.

.

.

Fsnnn. Pleosc. Fsnnn. Un fosnet. Apoi ciocnirea a doua obiecte. Spart. Iar. Claudia deschide ochii. E sapte. A adormit pe fotoliul din bucatarie, se pare. In bratele ei-un buchet de narcise, vii si puternic parfumate.

-Sper ca iti plac, ii spune el, sarutand-o. Preferi omleta, nu-i asa?

Sorin ii pune in fata o farfurie plina si un pahar de suc recee.

-Uite ce e, pui. Eu sunt fericit ca esti aici, chiar sunt. Dar eu nu vreau ca acest pas sa fie facut asa, pe ascuns si la patru dimineata.(zambeste impaciutor) Vreau sa ii suni pe parintii tai si sa le spui unde esti, iar daca nu sunt de acord, sa te duci acasa si sa discuti cu ei, Azi ma duc sa fac o dublura la cheia mea. Nu e nicio graba.

Ea pune florile pe podea si il saruta. Nu ii e foame decat de el.

Mai e nevoie de cuvinte…?

III.

 

Probabil ca va intrebati unde am fost in ultima vreme. Ei bine, imi cer scuze pentru cititorii(care este) si care astepta poate continuarea la “Claudia si Sorin”. Exista un singur motiv: NO TIME. Nu ca eu nu as fi o persoana careia nu ii place sa ii lase pe altii in suspans:> Dar chiar nu a fost timp. Sau inspiratie. Si, da, va mai dau inca putin din aceasta poveste:P

 

 

A ajuns la el. Si totusi de ce a venit la el?

 

Claudia e o nehotarata. Cand face un lucru, nu stie niciodata de ce il face. Face pur si simplu ceea ce simte. Crede ca de plictiseala. Nu stie nici acum de ce in prima zi, in acea seara de vara l-a invitat la facultate la ea si au vorbit. Si, da, s-a simtit foarte bine cu el. A simtit de la inceput o compatibilitate si o apropiere greu de gasit. Dar lui sigur i s-a parut ciudata. Asa e ea. Si i-a placut, lasa ca i-a placut! Ca altfel nu o mai cauta dupa.

Pentru ca si el era un plictisit. Un artist in cautare de nou si non-conventional. Au cautat mereu ceva nou si fiecare ceea ce doreste. Fiecare si-a cerut tributul. Niciunul nu a vrut sa renunte, de 7 saptamani, de cat timp erau impreuna. In iubire, insa, mai tarziu, au acceptat si schimbari. El a inceput sa nu se mai barbiereasca asa de des, ca -da- ii statea oricum mai bine asa, nu stie cum de nu si-a dat seama pana acum, ea si-a lasat parul mai lung!

Erau in primul rand 2 oameni, 2 oameni care comunicau perfect si fara sa vorbeasca, iar apoi 2 artisti, care se exprimau prin arta lor total: Sorin a compus cateva opere reusite, cele mai reusite din artileria lui, cu care a castigat un plus de mediatizare in “Tacere”, revista locala; Claudia isi umpluse in acest timp balconul cu planse pe care mama ei le gasea apoi si le admira banuind prezenta unei noi cuceriri masculine, banuieli pe care Claudia le nega apoi cu inversunare si cu cea mai mare nonsalanta. Atat de nonsalanta, incat mama ei o credea, nedispunand de alternativa.

 

Acum insa, abia isi tarase bagajele la usa lui, voind sa nu apeleze la el pentru a-l surprinde. Tragea nerabdatoare de cravata si se gandea ce sa ii spuna prima data. Merita sa fie fericita, nu-i asa? De aceea era aici. Daa!!

 

Suna la vechea lui sonerie rapciugoasa. Ce sonerie rapciugoasa?? E la el. Nu conteaza!!!

 

 

Cladia si Sorin. II

Ginseng. Proaspat. Amar. Asa era starea ei. Statea si astepta pe refugiu tramvaiul. Cu degetele cu unghiile rosii se juca cu cravata de la camasa ei noua. Cealalta mana o tinea pe geanta. Ii era mereu frica de hoti.

Stia ca aceasta avea sa fie o experienta importanta din viata ei. Acest inceput de pe refugiu. Refugiul cu o refugiata. Singura, la ora 3:20 dimineata. Doar taxiuri pe sosea. Bezna. Ea, cu ochelarii de soare pe cap.

Nu se recunostea. Fugise. Plecase, in sfarsit, de cand spunea ca pleaca. Se ducea la el! De data asta, chiar avea unde sa se duca. El era un poet. Nu un motociclist nebun, care o scuipa cand era cu prietenii ca Robert, nici un rocker nespalat care a parasit-o cand i-a zis ca vrea sa se mute la el. El era altfel!

Si nu se ducea oricum, ci mai senzuala decat fusese ea vreodata in viata ei, cu unghiile rosii, cu buzele aramii, machiaj perfect, parul perfect drept. La 3 noaptea. O sa ii spuna iar-ce a apucat-o?! Ea, care de obicei nici nu se uita in oglinda!! Ciudata.

Tramvaiul opreste la “Pierre Tanini”. Claudia se urca. E singura in tramvai. Isi aprinde o tigara Vogue si o fumeaza cu gesturi gratioase. Vogue, ea. Ea, care fuma numai tigari proaste pentru barbati munciti si ragusiti ce zac in teancuri de fum in baruri si agata chelneritele pana acum.

Eh….e alta. A plecat. A parasit cuibul. Parintii nu vor sti unde sa o gaseasca! El nu e ca ceilalti. El nu e ca toti idiotii pe care i-a prezentat mamei. Si tocmai, pentru ca e altfel, nu l-a prezentat.

El, doar el, e refugiul ei secret.