Mergand spre casa, Ioana avea sentimentul constant ca ceva rau avea sa se petreaca. Doar de ar fi stiut ce…
Stia ca trebuia sa asculte de sfatul lui, oricat de mult l-ar fi urat in acel moment, si sa
Ioana stia.
Stia ca in meseria pe care o dorea si spre care se indrepta nu era loc de indecizie.
Stia ca se aventura intr-un domino al albului si negrului, intr-un domeniu al preciziei si vitezei.
Dar oare asta era la ce se referise si Tudor? sau era doar interpretarea ei?!
Ioana stia.
Si tocmai din aceste motive, se aventura sa creada neclintit acest lucru si sa nu isi mai puna deciziile sub radar.
Statea cu toast-ul de alaltaieri in mana si se gandea la cazul la care asistase in acea zi si la nimic altceva, de 35 de minute. Incremenise pe scaun cu perna plusata in loc sa isi faca somnul mult asteptat.
Nu se dusese cu Maria si Chiriac sa se imbete cu sticlele din pod, cu toate ca ii auzea hlizindu-se si tapand ametiti, dar uitand pentru restul timpului din acea seara de ceea ce vazusera.
Nu il mai sunase nici pe el, asa cum facea si el uneori chiar si la 2 noaptea.
Statea in schimb la masa din lemn de fag si numara circumvolutiunile de pe ea fara a le tine cont.
Ceea ce se imprimase pe retina ei, ceea ce se imprimase pe retina tuturor in acea zi;
Ceea ce avea sa urmeze pentru ei daca continuau;
-era mai mult decat puteau suporta deodata,
